"Micro" on his way to "Macro"

E doar inca una din acele multe nopti in care singurul zgomot ce ma scoate din monotonia bazaitului frigiderului din vesnica mea camera de camin e clinchetul cuptorului microunde care a reincalzit aceeasi cana de ceai pentru a nu stiu cata oara. Raspunsul e da, o voi uita din nou acolo si se va raci din nou, la fel cum citesc si eu paginile bibliei portocalii de nenumarate ori si le uit dupa aceea, urmand sa le recitesc si sa le uit, sa le rerecitesc si sa le uit din nou.
Si cum ar trebui ca toate acestea sa nu-mi dea din nou de inteles ca oamenii sunt predispusi la uitare? Mecanism de aparare, spun unii, in favoarea propriei noastre sanatati mintale: distrugerea ei, spun eu. Caci, de fapt, ce uitam ne face sa depunem din nou un efort, care, cumulat, cu siguranta l-ar intrece pe cel necesar tinerii minte absolute.
Natura este cea care a hotarat ca noi sa fim stapani peste aceasta lume, ca sa isi poata bate joc de noi ori de cate ori chiar ajungem sa credem asta. Caci ea ne bate cu propriile noastre arme. Nu natura a creat concepte si prejudecati, ci oamenii, deci cum sa nu credem ca ne indreptam spre auto-distrugere? Suntem pe acel drum inca din momentul in care am fost creati si nimic nu ne poate opri declinul.
Oare un nebun traieste intr-o lume a lui, sau in cea adevarata? Lipsita de dimensiunile pe care mintea “sanatoasa” umana I le-a dat, lumea unui nebun este cea adevarata, pe cand a noastra, se sfarseste odata cu disparitia individului.